



Arhiva pentru octombrie, 2007

Poze recente
octombrie 11, 2007Şi totuşi nu chiar aşa recente. De-acum cinci zile. Când aveam doar şapte amărâte de kilograme. Acuma am sărit serios de 8.





Ca o legendă: unele, alea cu pereţi din cărămidă pe fundal, sunt de la Paleu, unde-o să stau eu după ce se gată de construit casa, iar alea cu lac pe fundal îs tot de la Paleu
, da’ ceva mai încolo de cartierul de case, şi-anume acolo unde o să merg eu să mă joc în vreme ce stăpânul meu o să pescuiască, iar stăpâna o să citească. Am zis! Ham!

Bine aţi venit!
octombrie 9, 2007Bine aţi venit pe blogul meu! Al meu, adică al lui Ares. Un cuţu-cuţu de două luni şi vreo două săptămâni. Frumos foc, jucăuş şi inteligent peste medie.
Observaţi că modestia se ia ca gripa. În cazul de faţă, am luat-o de la amicul meu Axi, cotoiaşul cel frumos.
Ceea ce scrie în subtitlul blogului e absolut adevărat. Sunt un border collie, adică un ciobănesc sadea de Scoţia. Bine, n-oi fi eu din clanul MacLeod şi n-oi avea în garderobă kilturi şi nici în debara cimpoaie, dar am sânge de sânge! Sânge de highlander, cum puţini au. O să vă convingeţi voi pe măsură ce-o să vă mai povestesc una-alta despre mine şi-o să vedeţi poze ori filmări cu isprăvile mele.
Deocamdată închei aici, pentru că tre’ să-mi fac somnul de frumuseţe. Revin cu informaţii mai detaliate. Pe cuvânt de căţel!




